Afirmațiile evanghelice*

Creștinismul evanghelic este angajat într-un conflict amplu pe multe fronturi. Pe plan intern, se zbate cu eșecul moral, cu abaterile doctrinare și cu problemele de identitate. Pe plan extern, el duce o bătălie permanentă cu creștinismul liberal și încearcă să împiedice pierderile din structura sa doctrinară generate de acea sursă. Mai mult, în continuare apar noi presiuni dinspre ocultism și diferitele mișcări sincretiste care combină elemente ale păgânismului, islamului, budismului sau altor religii istorice cu creștinismul. În Europa de Vest și America de Nord (și din ce în ce mai mult și în alte părți ale lumii), laicismul modern a devenit un dușman major al creștinismului evanghelic.

Fiecare dintre aceste mișcări religioase își promovează propria sa concepție despre realitate și fiecare din ele diferă de credința evanghelică exprimată în doctrinele care stau la baza creștinismului biblic.

Laicismul modern vede lumea fără Dumnezeu; sau, în cel mai bun caz, recunoaște formal existența unui „dumnezeu” impropriu definit și îl împinge pe Dumnezeu și religia la periferia vieții. În ambele cazuri, un ateism teoretic sau un ateism practic, funcțional, consideră universul guvernat doar de forțe naturale sau umane. În mod logic, excluderea lui Dumnezeu din univers îndepărtează însăși posibilitatea miracolelor în orice sens biblic și oferă o viziune asupra lumii fără întrupare, înviere și judecată. Din păcate, însă este posibil să ne exprimăm verbal loialitatea față de credințele teiste sau chiar creștine și totuși să alegem să trăim practic ca și cum Dumnezeu nu ar exista.

Prin contrast, creștinismul istoric a afirmat dintotdeauna că Dumnezeu este viu și activ în această lume. Credința evanghelică insistă asupra realității intervenției divine în creație, providență, revelație și răscumpărare. Istoria nu este un proces irațional sau absurd, ci desfășurarea evenimentelor prin care Dumnezeul trinitar își împlinește scopurile în univers. Dumnezeul și Tatăl Domnului nostru Isus Cristos și Dumnezeul Bibliei este Domnul suveran care controlează destinul națiunilor și călăuzește cele mai mici detalii ale vieții omului. Părul capului nostru este numărat. Dumnezeu cunoaște fiecare vrăbiuță care cade la pământ. Prin urmare, atât existența, cât și natura lui Dumnezeu sunt preocupări fundamentale ale creștinismului. Pentru ateism, indiferent dacă este teoretic sau practic, problema este rezolvată negativ, încă de la început postulând că: Nu există un Dumnezeu supranatural activ și important pentru viața noastră de fiecare zi care a intervenit în istorie făcând minuni și revelându-Se în Isus Cristos și în Biblie.

Religiile lumii și conceptele oculte moderne asupra realității inserează o dimensiune ciudată și exotică în acest război spiritual. Noile manifestări ale spiritismului, satanismului, demonologiei, mișcării New Age, ale diverselor culte sincretiste și ale altor noi apariții au impus o agendă mult mai largă și mai complicată pentru mărturia evanghelică. Conflictele au escaladat uneori în confruntări cataclismice între credință și necredință și între bine și rău. Astfel de confruntări au crescut în intensitate datorită reapariției evanghelismului în Statele Unite, reapariție estimată la 30 de milioane de adepți (în baza sondajului realizat de Christianity Today) și 66 de milioane de adepți (potrivit sondajului efectuat de Gallup) și a 500 de milioane în întreaga lume (potrivit lui David B. Barrett).

Nici evanghelismul și nici conflictele sale, atât interne cât și externe, nu sunt noi în istoria creștinismului. Credința evanghelică are rădăcini adânci în istoria bisericilor convenționale. Ea nu a apărut brusc în urma trezirilor spirituale ale secolului al XVIII-lea și al XIX-lea, ci se poate vedea în Reformă și în biserica primară care își extrage esența din creștinismul Noului Testament. Recent, însă unii au declarat că mai multe doctrine evanghelice sunt inovatoare teologic și că ele nu reprezintă tradițiile centrale ale bisericii creștine. Alți observatori întreabă dacă nu cumva mișcarea evanghelică a devenit atât de fragmentată teologic încât nu mai are o identitate de sine coerentă. Într-o altă ordine de idei, eșecul moral al unui număr de evanghelici proeminenți este prea evident. Suntem rușinați de inconsecvența noastră în a trăi valorile etice pe care le mărturisim și recunoaștem nevoia de a ne mărturisi păcatele înaintea lui Dumnezeu. În ultimul deceniu al secolului al XX-lea, o serie de astfel de probleme îngrijorătoare au devenit din ce în ce mai evidente. Ne dăm seama că propria noastră casă nu este în întregime în ordine. Multe dintre cele mai grave probleme ale noastre le-am atras noi înșine asupra noastră. Nu numai în exterior, ci chiar și în rândurile noastre există o anumită confuzie cu privire la cine sunt de fapt evanghelicii.

Afirmațiile evanghelice de mai jos vor să clarifice caracterul mișcării evanghelice și să afirme anumite adevăruri esențiale înaintării bisericii lui Cristos. În timp ce facem acest lucru, mărturisim cu tristețe că propriile noastre eșecuri morale au discreditat adesea proclamarea acelor mari adevăruri biblice. Pentru că păcatele noastre intră în categoria conduitei sexuale necorespunzătoare, a neglijării celor săraci, a absenței dării de seamă a conducătorilor noștri și a dezbinării datorate urmăririi propriului nostru mod de a face lucrurile, ne căim în fața lui Dumnezeu și a aproapelui nostru.

Următoarele afirmații nu constituie o declarație doctrinară completă sau o mărturisire de credință cuprinzătoare. Ele reprezintă, mai degrabă, adevăruri evanghelice care trebuie afirmate și clarificate în special în zilele noastre. Adresăm aceste afirmații în primul rând colegilor noștri evanghelici care, deși își mărturisesc devotamentul personal față de aceste doctrine, au ridicat uneori întrebări atât cu privire la importanța lor și cât și cu privire la cât de esențiale sunt ele pentru o credință evanghelică autentică. Abia în al doilea rând am adresat aceste afirmații neevanghelicilor. În acest ultim caz, suntem preocupați să clarificăm diferențele dintre evanghelici și neevanghelici în cadrul bisericilor creștine. De asemenea, dorim să eliminăm unele dintre caricaturile evanghelismului promovate adesea de publicul larg și să afirmăm ce cred cu adevărat evanghelicii cu privire la problemele care derivă din interacțiunea evanghelicilor cu cultura modernă.

1. Isus Cristos și Evanghelia

Afirmăm vestea bună că Fiul lui Dumnezeu a devenit om ca să se dea pe Sine pentru păcătoși și să le dea viață veșnică.

Afirmăm că Isus Cristos este pe deplin Dumnezeu și pe deplin om cu două naturi distincte unite într-o singură persoană. Întruparea, moartea substituțională și învierea trupească a lui Isus Cristos sunt esențiale evangheliei. Prin aceste evenimente, un Dumnezeu plin de har a acționat în timp și în istorie pentru a se apropia de omenire și pentru a-i salva pe toți cei care cred în El. Fără Cristos și evanghelia biblică, omenirea păcătoasă rămâne nemântuită și forțată să-și creeze propriile „evanghelii”. Aceste „evanghelii” capătă diferite forme, multe dintre ele fiind promovate de așa-numitele secte „creștine” care omit esența evangheliei biblice. Orice „evanghelie” fără Cristosul Bibliei nu poate fi evanghelia mântuitoare, păcătoșii rămânând astfel înstrăinați de Dumnezeu și supuși mâniei Lui.

Afirmăm că oamenilor lui Dumnezeu li se poruncește să depună mărturie lumii întregi despre oferta lui Dumnezeu de răscumpărare în Cristos. Evanghelia, energizată de Duhul Sfânt, transformă viețile oamenilor pierduți în păcat; oferă credincioșilor sensul vieții pe acest pământ; împuternicește biserica să împlinească lucrarea lui Cristos în lume; servește asemenea drojdiei influențând în bine societatea; și susține credincioșii în speranța vieții viitoare.

2. Creația și căderea

Afirmăm că Dumnezeu triunitar a creat cerul și pământul și a făcut ființe umane, atât bărbați, cât și femei, după chipul Său. În providența Sa, Dumnezeu susține toate lucrurile și Se revelează prin creație și istorie.

Din cauza căderii lui Adam, toți au devenit păcătoși și se află sub judecata dreaptă a lui Dumnezeu. Răzvrătirea umană împotriva lui Dumnezeu se arată astăzi în multe feluri cum ar fi: negările ateiste ale existenței lui Dumnezeu; ateismul funcțional care recunoaște existența lui Dumnezeu, dar îi neagă relevanța pentru comportamentul personal; asuprirea celor săraci și neajutorați; conceptele oculte asupra realității; abuzul de resurse ale pământului; teoriile despre o origine evolutivă naturalistă accidentală a universului și a vieții umane; și în multe alte moduri.

Ca urmare a căderii rasei în păcat, ființele umane trebuie să se nască din nou la o viață nouă în Cristos. Ele pot fi iertate și răscumpărate numai prin credința în Cristos.

3. Dumnezeu ca Sursă și Temelie a Adevărului

Afirmăm că Dumnezeu Creatorul este sursa adevărului și temelia unității întregului adevăr. Prin revelație, Dumnezeu face cunoscut adevărul despre Sine, despre lume, despre păcatul uman și despre răscumpărare. Revelația lui Dumnezeu se adresează întregii persoane - intelect, voință și emoție. Duhul Sfânt Își însoțește Cuvântul în convingerea, instruirea, îngrijirea și împuternicirea poporului Său, astfel încât să învețe să trăiască în părtășie cu Dumnezeu și cu alte persoane, în conformitate cu învățăturile scripturale.

Respingem teologiile și filozofiile iraționale care compromit sau neagă adevărul obiectiv. De asemenea, respingem alternativele raționaliste bazate pe autonomia rațiunii umane. Recunoaștem că noi, creaturi finite și păcătoase fiind, nu avem cunoștințe depline despre Dumnezeu și că „acum cunoaștem în parte”. Cu toate acestea, ne bucurăm că Dumnezeu se revelează pe Sine în creație și în Biblie.

Încurajăm bisericile și școlile creștine să dezvolte și să implementeze discipline educaționale care conectează gândul lui Cristos cu întreaga cunoștere, care subliniază compatibilitatea cercetării științifice cu învățăturile biblice despre natură și care îi provoacă pe credincioși să înțeleagă și să îmbrățișeze perspectiva creștină asupra lumii și vieții.

4. Sfintele Scripturi

Afirmăm adevărul și autoritatea deplină și finală a scripturilor Vechiului și Noului Testament, așa cum a fost scris Cuvântul lui Dumnezeu. Răspunsul adecvat la mesajul scripturilor este acceptarea și ascultarea umilă.

Cuvântul lui Dumnezeu devine eficace prin puterea Duhului Sfânt care lucrează în și prin Scripturi, Duhul Sfânt generează credință și oferă un ghid moral și doctrinar suficient pentru biserică. Așa cum dragostea lui Dumnezeu se dăruiește pe sine în evanghelie, dându-ne astfel temeiul suprem pentru a trăi viața creștină, tot așa învățătura Sfintei Scripturi ne arată care sunt cu adevărat faptele dragostei.

Încercările de a limita veridicitatea Scripturii inspirate la „credință și practică” și de a nu o aplica la întreaga Scriptură sau mai grav, de a afirma că Scriptura greșește în chestiuni precum istorie sau lumea naturală se îndepărtează nu numai de pretenția Bibliei cu privire la propria ei veridicitate, ci și de tradiția centrală a bisericilor creștine.

Înțelesul Scripturii nu trebuie să fie nici separat de cuvintele sale, nici dictat de răspunsul cititorului.

Intenția autorului inspirat este esențială pentru înțelegerea textului biblic. Nici un pasaj din Scriptură nu trebuie interpretat în izolare de alte pasaje ale Scripturii.

Întreaga Scriptură este adevărată și de folos, dar Scriptura trebuie interpretată de Scriptură. Adevărul fiecărui pasaj trebuie înțeles în lumina adevărului tuturor pasajelor Scripturii. Domnului nostru i-a făcut plăcere să ofere întreg corpusul Scripturii pentru a instrui și a îndruma biserica Sa.

5. Biserica

Afirmăm că biserica este comunitatea creștinilor care se închină și Îl fac de cunoscut pe Cristos și care își declară credința în El și se supun autorității Sale. Cristos Își construiește biserica acolo unde este propovăduit Cuvântul Său și unde numele Său este înălțat. El Își susține biserica prin puterea Duhului Sfânt.

Afirmăm că biserica trebuie să asigure în permanență închinarea corporativă a credincioșilor, instruirea credincioșilor în Cuvântul lui Dumnezeu, aplicarea lui și părtășia, mângâierea, îndemnarea, mustrarea și împărtășirea nevoilor întregului trup al lui Cristos și în special în vremurile de relaxare doctrinară și morală. Afirmăm în mod special că Scriptura necesită apărarea doctrinei sănătoase, practicarea disciplinei bisericești și chemarea la reînnoire.

Ne îndepărtăm de orice mișcare care încearcă să stabilească o biserică mondială pe premisa unui pluralism religios care neagă doctrinele creștine normative. Mai degrabă încurajăm eforturile care îi ajută pe credincioși și bisericile credincioase Lui să caute părtășia și unitatea între ele în numele lui Cristos, Domnul bisericii.

6. Doctrina și practica

Afirmăm necesitatea critică de a uni credința și practica. A susține convertirea fără o schimbare autentică a inimii și a vieții încalcă învățăturile biblice și înlocuiește credința vie cu o ortodoxie moartă. Liderii creștini au responsabilitatea de a sluji drept modele spirituale și exemple morale. Orice disjuncție între credință și practică generează ipocrizie.

Lansăm un apel urgent pentru practicarea sfințeniei și dreptății. Justificarea prin credință trebuie să aibă ca efect sfințirea. Prin puterea Duhului Sfânt care locuiește în noi, trebuie să negăm astfel de caracteristici de natură egoistă precum imoralitatea, dorința rea ​​și lăcomia, să umblăm în dreptate și integritate și să practicăm în permanență dreptatea și iubirea. Puritatea doctrinei trebuie să fie însoțită de puritatea vieții.

7. Drepturile omului și neprihănirea

Afirmăm că Dumnezeu ne poruncește să urmărim dreptatea în eforturile noastre, atât în biserică cât și în societate. În conformitate cu chemarea biblică la neprihănire, poporul lui Dumnezeu trebuie să modeleze dreptatea în relațiile sociale și să protesteze, să confrunte și să se străduiască să atenueze nedreptatea. Trebuie să adresăm situația celor lipsiți, flămânzi și fără adăpost; a victimelor opresiunii politice și a discriminării de gen sau rasă, inclusiv apartheid; și a tuturor celor lipsiți de protecția legitimă în temeiul legii. Mărturisim propriul nostru păcat persistent de rasism, care ignoră chipul lui Dumnezeu în omenire.

Afirmăm integritatea căsătoriei, permanența relației soție-soț, importanța familiei pentru îngrijirea și hrănirea copiilor și responsabilitatea principală a părinților de a-și instrui copiii.

Afirmăm că evanghelicii care trăiesc în societăți democratice ar trebui să fie activi în treburile publice. Pledăm pentru o filozofie publică care promovează dreapta guvernarea și protejează drepturile tuturor. În cooperare cu persoane care au aceeași mentalitate, trebuie să susținem și să promovăm legislația care reflectă valori morale consistente. Condamnăm avortul la cerere ca un rău monstruos, deplângem abuzul de droguri și alcool și lamentăm hedonismul sexual, pornografia, practicile homosexuale și abuzul asupra copiilor. Îi încurajăm pe evanghelici să exercite o administrare responsabilă a averilor personale și conservarea resurselor pământului.

8. Libertatea religioasă

Afirmăm datoria statului și a societății de a garanta libertatea religioasă ca drept fundamental al omului. Regretăm orice opresiune pentru a menține sau a obține angajamente religioase. Susținem că guvernul civil nu are legitimitatea de a arbitra în cazul deosebirilor spirituale și că nici biserica, nici moscheea, nici templul, nici sinagoga nu are dreptul să folosească puterea politică pentru a-și impune propriile doctrine sau practici sectare. Nu considerăm că legile care protejează drepturile individuale, precum dreptul la viață sau la libertate a fiecăruia de a-și mărturisi credința în mod deschis în societate, reprezintă o poziție sectară.

9. A doua venire și judecata

Afirmăm că Cristos se va întoarce în putere și glorie pentru a aduce mântuirea deplină și eternă poporului Său și pentru a judeca lumea. Această perspectivă a revenirii Domnului pentru a-și revendica sfințenia și a subjuga tot răul ar trebui să accelereze eforul evanghelizării și misiunii noastre în lume.

Afirmăm că orice persoană poate fi mântuită și înviată numai prin lucrarea lui Cristos pentru a trăi veșnic cu Dumnezeu. Necredincioșii vor fi separați veșnic de Dumnezeu. Preocuparea pentru evanghelizare nu ar trebui să fie compromisă de iluzia că în cele din urmă toți vor fi mântuiți (universalism).

Afirmăm predicarea speranței supreme în și prin Cristos. Într-o epocă de anxietate și disperare, binecuvântata speranță a victoriei finale a lui Dumnezeu nu este doar o avertizare a judecății divine, ci o speranță minunată care dă lumină și sens inimii umane.

Concluzie: Identitatea evangelică

În primul rând, evanghelicii cred evanghelia așa cum este prezentată ea în Biblie. Cuvântul evanghelic derivă din termenul biblic euangelion care înseamnă „veste bună”. Este vestea bună că Dumnezeu a devenit om în Isus Cristos pentru a trăi, muri și învia din morți ca să ne mântuie de păcatul nostru și de toate consecințele păcatului. Beneficiile jertfei Mântuitorului și mântuirea oferită de El ne sunt acordate în mod gratuit și plin de har și sunt primite prin credința personală în Cristos. Ele nu sunt condiționate de meritul sau bunătatea noastră, ci se bazează în întregime pe mila lui Dumnezeu.

Evanghelicii trebuie, de asemenea, identificați cu ajutorul a ceea ce se numește uneori principiul material sau de conținut al evanghelismului. Ei aderă la toate doctrinele fundamentale ale Bibliei cum ar fi triunitatea lui Dumnezeu Tatăl, a lui Dumnezeu Fiul și a lui Dumnezeu Duhul Sfânt; preexistența, întruparea, divinitatea deplină și umanitatea lui Cristos întrupate într-o singură persoană; viața Lui fără păcat, învățătura Sa autoritară; ispășirea Sa substituțională; învierea Sa trupească din morți, a doua Sa venire pentru a judeca viii și morții; necesitatea vieții sfinte; imperativul împărtășirii evangheliei cu cei pierduți; necesitatea unei vieți trăite în slujba lui Dumnezeu și a oamenilor; și speranța în viața viitoare. Aceste doctrine reies din Biblie și sunt rezumate în Crezul Apostolilor și în mărturisirile istorice ale bisericilor evanghelice.

Evanghelicii mai au un al treilea semn distinctiv. În conformitate cu învățătura Domnului lor, ei cred că Biblia este sursa finală și autoritară a tuturor doctrinelor. Aceasta este adesea numită principiul formativ sau formator al evanghelismului. Evanghelicii consideră Biblia ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu și, prin urmare, în întregime adevărat și demn de încredere (și asta este ceea ce înțelegem prin cuvintele infailibil și inerant). Biblia este autoritatea cu ajutorul căreia evanghelicii încearcă să-și călăuzească gândurile și viața.

Ca urmare, acestea sunt cele trei semne distinctive ale tuturor evanghelicilor. Fără fidelitate constantă față de toate cele trei semne distinctive, evanghelicii nu pot răspunde cerințelor viitorului și interacționa eficace cu provocările interne și externe subliniate în aceste afirmații.

Deși diferitele biserici evanghelice aderă și la alte doctrine distincte importante pentru ele, ele împărtășesc în comun această credință evanghelică.

* * * * * * *

Oferim aceste Afirmații lui Dumnezeu, creștinilor de pretutindeni și întregii lumi. În pocăință și întristare sincere, ne reamintim de păcatele și eșecurile noastre și ne rugăm ca Dumnezeu să ne reînnoiască, mărturisind pe Cristos ca Domnul și Mântuitorul nostru în tot ceea ce spunem și facem.

Soli Deo Gloria

Consultanța privind Afirmațiile evanghelice, co-sponsorizată de Asociația Națională a Evanghelicilor și Trinity Evangelical Divinity School, 14-17 mai 1989.

Sursa: www.ccel.us/EV.ch1.html

https://euroleadership.org/sites/default/files/Documents/Evangelical%20Affirmations.pdf

* Afirmațiile evanghelice au fost concepute de un consiliu de teologi care s-au reunit la Trinity Evangelical Divinity School în perioada 14-17 mai 1989 pentru a discuta și redacta o declarație teologică care definește poziția creștină evanghelică.